În lumea prosperă și plină de diversitate a miilor de habitate din Centura Sclipitoare orbitând colonia Yellowstone, un incident neașteptat amenință să declanșeze un război periculos cu grupul de nave Ultra parcat la marginea sistemului. Habitatul Ruskin-Sartorious a fost efectiv tăiat în două și din cei nouă sute șaizeci de locuitori n‑au mai supraviețuit decât trei simulări beta care nu‑și amintesc de nici un motiv suficient pentru un asemenea atac fără precedent. Toate indiciile implică nava Ultra Accompaniment of Shadows, dar prefectul Tom Dreyfus începe să bănuiască motivații mai complicate în spatele celor aparente. În timp ce tot aparatul Panoply încearcă să stabilizeze tensiunile și să împiedice un conflict armat cu grupul Ultra, adjuncta lui Dreyfus, Thalia Ng, pleacă într‑o misiune solo de a actualiza software‑ul de votare din nucleele a patru habitate, pentru a se trezi în mijlocul unei alte crize care‑i va testa ingeniozitatea și încrederea în sine.
Deși eu l‑am citit ultimul, cronologic The Prefect este primul din ciclul de cinci romane care formează universul Revelation Space – fără să puneam la socoteală povestirile care acoperă perioada de tranziție de la un singur Pământ către rețeaua disparată de colonii independente legate doar de comercianții Ultra. Plasat într‑o eră de prosperitate de câteva secole, când nimic nu părea să amenințe civilizația din jurul Chasm City, romanul are un ton și o structură diferită de următoarele. În loc de trei povești convergente, aici Reynolds se concentrează pe doar două fire concomitente, ancheta polițistă clasică condusă de Dreyfus și turul Thaliei printre habitate, cu mai puține excursii în trecut. Astfel ritmul este mult mai alert decât în celelalte romane, chiar furibund pe alocuri. Mie nu mi se întâmplă prea des să nu pot să las o carte din mână, dar Prefectul a avut acest efect, în special spre final. Atracția constă și în metoda lui Reynolds, care nu lasă nici un detaliu la voia întâmplării; sunt destule cazuri în care cititorul poate intui informații vitale înaintea personajelor, pentru că autorul oferise deja răspunsuri la problemele lor în capitolul precedent. Scenele dedicate Thaliei se desfășoară mai încet, în schimb introduc sau explică multe din conceptele pe care se bazează civilizația demarhistă și descriu culturile extrem de variate care s‑au dezvoltat la adăpostul autonomiei habitatelor orbitale, de la zone în care cetățenii s‑au supus de bunăvoie unor regimuri locale autoritare la alții care s‑au abandonat aproape complet lumii virtuale sau experimentează liber cu corpul și mintea umană.
Fiind vorba de un science-fiction, nu lipsesc tehnologii aproape magice sau cel puțin surprinzătoare, ca biciul-dulău multifuncțional, arma standard a prefecților Panopliei; materia-rapidă din care se modelează orice, de la mobila și tacâmurile din apartamente la reprezentări tridimensionale ale Centurii; substanțe adaptate la ADN‑ul unei anumite persoane care‑i modifică procesele neurale permițându‑i să descifreze documente confidențiale; și însăși abstracția, realitatea virtuală în care cetățenii își amplifică viața după voie, prin care comunică și iau parte constant la procesul de decizie în întregul sistem. Probabil cea mai semnificativă inovație este sistemul de guvernare, numit de Reynolds demarhie prin combinarea termenilor de democrație și anarhie: o formă de democrație directă, în care toți cetățenii votează constant prin intermediul implantelor asupra fiecărui aspect al guvernării din sistem. Deși am avut impresia că sistemul e mai clar explicat în nuvela Câini de diamant, demarhia este un element crucial al romanului și întreaga criză se poate interpreta la un nivel mai abstract ca o discuție asupra meritelor democrației. Pe de o parte aceasta oferă un grad neegalat de libertate individuală de expresie, ducând la numeroase formă de artă și explorări științifice; pe de alta nevoia de a consulta constant întregul colectiv încetinește sau chiar blochează deciziile în momente de criză. Pe cât de greu este de construit, pe atât de ușor este de răsturnat un regim democratic, atacat de o forță coordonată și fără scrupule.
Povestea are și unele puncte slabe, în special o serie de clișee împrumutate din filmele polițiste: Dreyfus e prezentat drept incoruptibil, cu un simț puternic al justiției – un pic exagerat chiar; Thalia este recrutul asupra căreia planează spectrul tatălui care s‑a sinucis în urma unui scandal de corupție și ca urmare ea se străduie din răsputeri să‑și dovedească valoarea în ochii colegilor și mai ales ai lui Dreyfus; Panoply este subminată de un trădător dintre propriile rânduri care este convins de propria lui dreptate; ba mai mult, în interiorul ei activează de ani de zile o celulă ultrasecretă care e implicată în declanșarea evenimentelor; martori sunt asasinați și tipi răi evadează prin metode destul de puțin credibile; prefectul suprem este îndepărtat la momentul culminant; și poate cel mai deranjant în final tatăl Thaliei este reabilitat ca prin farmec, o mișcare complet inutilă de vreme ce ea își dovedise din plin valoarea de agent și care face doar să accentueze contrastul simplist dintre tipii buni și cei răi.
În ciuda acestor minusuri, The Prefect este un roman foarte antrenant în primul rând ca acțiune, dar și ca model de societate care ne poate face să gândim cum vrem să fie organizat viitorul. Într‑un fel îmi aduce aminte de societatea utopică din Star Trek, egalitară și cu resurse abundente. Totuși pericole iminente pândesc la orizont, dornice să distrugă acest vis efemer al Paradisului: deși povestea se concentrează pe Yellowstone, celelalte facțiuni sunt evident mai puternice și mai avansate tehnologic. O singură navă Ultra ar putea distruge zeci sau sute de habitate înainte de a fi oprită; Conjoinerii pot sparge fără efort barierele de securitate și una din navele lor aduce primele zvonuri despre amenințarea Inhibitorilor și previziuni despre molima ce va devasta Chasm City. Din interior demarhia e slăbită de puterea care se comasează în mâinile a doar câteva clanuri, în special faimoasa familie Sylveste, ale căror experimente riscante au declanșat precedentele crize majore în sistem. Deci pentru cei care încep seria cu acest roman, ca un mic avertisment, nu vă așteptați ca dreptatea și democrația să învingă pe termen lung, nu așa merg lucrurile în lumea Revelation Space!
Update: pe blog‑ul personal, Alastair Reynolds a anunțat că, odată cu publicarea celui de‑al doilea roman avându‑l ca personaj principal pe Prefectul Dreyfus, romanul de față va fi rebotezat în Aurora Rising – asta în caz că viitorii cititori ai acestei recenzii vor fi dezorientați de schimbarea de titlu.
Post a Comment